M-am nascut intr-o familie de oameni care stiau exact ce vor pentru ei si pentru copilul lor. Mostenirea mea ereditara a fost marcata de o atmosfera de intelegere, bunatate, fermitate si reusite... ale altora. Eu am crescut haotic pentru ca nu am inteles sa fiu condusa in nici un fel ...
Pentru unii suna rau, pentru mine cred ca a fost mediul perfect:)
M-am dezvoltat in ce directie am vrut pentru ca toate usile imi erau deschise, la toate intrebarile mi s-a dat raspuns iar cunoasterea nu mi-a fost ingradita de nimic. Eu zic ca e mult pentru acele vremuri si le multumesc parintilor mei.
Intotdeauna mi-a placut sa conduc si nu aratam indurare celor care nu puteau sa ajunga la nivelul meu. In timp, am invatat ca unii pur si simplu nu vor sau nu pot. Trist. Dar adevarat.
Orice am incercat mi-a reusit, asta datorita faptului ca eram bine pregatita si mi-o doream suficient de mult ca sa lupt cu ardoarea celui care stie ce vrea.
Mai apoi am invatat ca nu pot lasa nimic la voia intamplarii si ca reusitele nu stau numai in noroc ci trebuie indelung pregatite. Asa ca am inceput sa invat. Mult.
Am intalnit oameni care m-au ajutat si mi-au respectat deciziile si altii care nu au facut decat sa incerce sa ma opreasca. Am cunoscut invidia. A lor.
Am invatat sa o combat.
Si acum mai invat. Eu zic ca merita. Ma uit in urma si nu regret nimic. Nici macar anii care au trecut.
Si le multumesc tuturor care mi-au dat sansa sa ii cunosc. Si sa ma cunosc.
Vangelis - I'll find my way home
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment